Binecuvântare și daruri pentru copiii Așezământului „Sfântul Vasile cel Mare” din Caransebeș
1 June 2022 Off By Pavel CaneaLa odovania Praznicului Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, ce coincide anul acesta cu 1 iunie, Ziua Internațională a copilului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost alături de copiii, beneficiari ai Așezământului de Servicii Sociale „Sfântul Vasile cel Mare” din Caransebeș. Părintele Episcop a început această zi printr-un moment de rugăciune, binecuvântând o troiță ce a fost amplasată în fața acestui așezământ.
Atât copiii și personalul ce deservește acest așezământ, dar și părinți ai copiilor, s-au rugat împreună cu Preasfințitul Părinte Lucian în fața troiței. După ce a sfințit sfânta cruce, ierarhul i-a binecuvântat și pe cei mici cu apă sfințită.
În continuare au participat cu toții în curtea așezământului, la un program artistic, pregătit de doamnele educatoare și copiii din cadrul acestui complex. Cei mici îmbrăcați în costume populare specifice Banatului de Munte, au interpretat poezi în grai bănățean, dar și cântece folclorice și despre copilărie.
La final, Părintele Episcop i-a felicitat pe toți pentru programul artistic prezentat și le-a oferit tuturor copiilor mai multe daruri.
„Dumnezeu a rânduit ca în acest an al rugăciunii, Praznicul Învierii Domnului să se încheie la 1 iunie, de Ziua Internațională a copilului. Deși, ziua de astăzi nu este o sărbătoare cu cruce roșie în calendarul nostru creștin ortodox, noi am punctat frumos, atât odovania Praznicului Învierii Domnului, cât și Ziua Internațională a copilului. Mai întâi ne-am rugat în fața acestei troițe, care va ocroti de astăzi înainte acest așezământ și mai apoi am ascultat cu multă bucurie poeziile și cântecele interpretate de copiii și tinerii care beneficiază de serviciile sociale ale acestui centru filantropic”, a subliniat Preasfințitul Lucian.
Aşezӑmȃntul de Servicii Sociale „Sfȃntul Vasile cel Mare” al Episcopiei Caransebeșului are în componenţa sa trei servicii sociale cu caracter educaţional, religios şi medical: Centrul de Zi pentru Copii „Sfântul Ierarh Nicolae”, care îşi desfăşoară activităţile după modelul unui after school, în componenţa căruia se regăsesc 100 de beneficiari, Centrul „Sfântul Stelian” cu 50 beneficiari şi Centrul de Educaţie şi Îngrijire „Sfântul Vasile cel Mare”, care îşi desfăşoară activităţile după modelul unei creşe cu 25 de beneficiari. În aceste trei centre este asiguratӑ asistenţa socială, religioasă şi medicală pentru a-i ajuta pe beneficiari să se acomodeze şi să se integreze în societatea actuală.
Personalul angajat în cadrul Aşezӑmȃntului este format din 33 de ostenitori, care asigură servicii de calitate în ceea ce priveşte supravegherea, îngrijirea şi educarea copiilor. Sustenabilitatea financiară este asigurată de către Episcopia Caransebeşului, prin sectorul social-filantropic, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Programul se desfășoară după o structură bine stabilită, copiii sunt transportaţi de la şcoli spre Centru, unde servesc o masă caldă, apoi desfăşoară diferite activităţi, respectând programa şcolară. Activităţile realizate cu beneficiarii sunt multiple şi diversificate: teme pentru acasă, rugăciuni, concursuri, jocuri, excursii tematice, proiecţii de filme și emisiuni specifice vârstei copiilor.