Tabără de vară pe Cheile Nerei
6 September 2019Un grup de tineri din orașul Moldova Nouă însoțiți de părintele Ion Nedelcu au participat la începutul lunii septembrie la o nouă tabără de vară organizată de Parohia Adormirea Maicii Domnului din Moldova Nouă.
Tabăra s-a desfășurat pe parcursul a două zile și a avut ca obiectiv cunoașterea și promovarea obiceiurilor de la sat. În cadrul taberei a fost dezbătută tema „Obiceiuri și tradiții de prin satele din Clisura Dunării”, tinerii putând descoperi obiceiurile și tradițiile vechi care se mai păstrează prin satele de pe Clisura Dunării, punându-se accent pe ritualurile religioase ce se oficiază cu prilejul unor evenimente importante din sat. Nu au fost lăsate nebătătorite nici potecile ce duc spre obiectivele turistice din zona Parcului Natural Cheile Nerei-Beușnița, tinerii fiind fascinați de măreția naturii ce își arată frumusețile prin cascadele și lacurile cristaline ale Ochiului Bei, Cascadale Beușniței, valea Beușniței și Cascada Văioaga.
Momentele de înălțare duhovniceasca oferite de rugăciunile oficiate în tabăra, au făcut ca sufletele să se reîntâlnească cu Dumnezeu pentru a-I aduce laude și a recunoaște că toată ființa noastră este creată și-I aparține Lui.
Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național), situată la limita sud-vestică a țării, în sudul Munților Aninei din județul Caraș-Severin. Cheile Nerei împreună cu numeroasele izvoare petrifiante cu formare de travertin care dau naștere la impresionante cascade și mirifice lacuri naturale, constituie farmecul acestei zone. (Pr. Ion Nedelcu)