Gala voluntarilor Taberei din Inima Satului
23 October 2019Marți, 22 octombrie, a avut loc la Restaurantul „Palace” din Caransebeș festivitatea de încheiere a proiectului „Tabăra din Inima Satului”, cel mai mare program educațional al anului 2019 din județul Caraș-Severin, implementat de Episcopia Caransebeșului.
La eveniment au participat un număr de 100 de persoane din întreg Banatul de Munte, voluntari și organizatori deopotrivă, alături de echipa de implementare a proiectului, care au sosit din fiecare zonă a județului pentru a fi prezenți la încununarea acestei lucrări care timp de câteva luni a însemnat o întreagă bucurie și revelație pentru copii, tineri și adulți care au gustat din ea.
Bucurându-se de binecuvântarea și participarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, evenimentul a cuprins o serie de rememorări, prin intermediul unor materiale video, a momentelor petrecute în cadrul fiecărei tabere, însoțite de mărturii ale tinerilor beneficiari și voluntari ai celor 14 tabere organizate de-a lungul verii.
„Preoții parohi, învățătorii și profesorii, directorii de școli, dar și primarii gospodari, cu toții și-au dat mâna ca tinerii noștri să beneficieze de aceste tabere de formare duhovnicească, de creație și de dezvoltare personală. Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat ca în anul Satului românesc și al Centenarului Bănățean să avem aceste tabere în vacanța de vară și tinerii noștri să se bucure unii de alții și cu toții să se bucure de binecuvântarea și dragostea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Îl felicităm pe părintele inspector Mihai Ciucur și pe toți cei care se ostenesc în cadrul sectorului activităților cu tineretul, pentru că avem în Episcopia Caransebeșului un sector dinamic și foarte activ, condus de părintele inspector, care gândește permanent proiecte eficiente pentru formarea și educarea tinerilor și copiilor din parohiile Episcopiei Caransebeșului”, a subliniat Preasfințitul Lucian.
Făcând referire la eficiența acestui proiect Părintele Episcop a mai spus că „Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos să ne ajute ca și anul viitor, în anul Omagial al pastorației părinților și copiilor, să continuăm proiectele frumoase implementate în acest an și să ajungem în inimile, sufletele și casele tuturor credincioșilor noștri, prin intermediul acestor proiecte, aruncând sămânța Cuvântului lui Dumnezeu în inimile părinților și copiilor, astfel încât, în viitorul apropiat, să aducă rod însutit”.
La finalul evenimentului, Preasfințitul Părinte Lucian a oferit acte de cinstire și daruri tuturor celor prezenți, primari, preoți și dascăli, pentru osteneala din această vară, depusă pentru buna desfășurare a proiectului „Tabăra din Inima Satului”. De asemenea, ierarhul a oferit și două distincții, Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” clasa a II-a pentru mireni, doamnei profesor Nicoleta Marcu, organizator al proiectului și Alexandrei Nadane, președintele Asociației „România pentru viață”, ca drept mulțumire și recunoștință pentru întreg sprijinul și munca acordate pe parcursul întregului an în care TDIS a reprezentat una dintre cele mai descriptive imagini pentru județul Caraș-Severin. Toți voluntarii au primit din partea Preasfințitului Părinte Lucian certificate de voluntariat și daruri, pentru activitatea neobosită a lor care a încununat în chip deosebit fiecare tabără.
Tabăra din Inima Satului a adus laolaltă, în acest an, 14 primării și școli și 18 parohii, care timp de trei luni de zile, în vacanța de vară, au oferit unele dintre cele mai frumoase zile de vacanță unui număr de 522 copii și tineri proveniți din 14 sate ale Banatului de Munte.