„Tineri în Biserică” – prioritate și realitate în Episcopia Caransebeșului
3 October 2019Joi, 3 octombrie, Centrul de tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Moniom a găzduit, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, întâlnirea semestrială a coordonatorilor centrelor de tineret din eparhie, precum și a pe cea a filialelor ATOR Banatul de Munte.
Cele două întâlniri au avut ca scop atât evaluarea și planificarea activităților catehetice și educaționale din acest an, precum și stabilirea modalităților de continuare misiunii cu tinerii din eparhie, atât la nivelul rețelei de centre de tineret, cât și la nivelul filialelor ATOR.
Întâlnirea de lucru cu coordonatorii centrelor catehetice și de tineret a fost prezidată de către părintele Mihai Ciucur – coordonatorul Departamentului de Tineret al eparhiei, care a prezentat, în debutul întâlnirii, modificările survenite în organizarea rețelei de centre de tineret. Astfel, începând cu luna octombrie, rețeaua de centre educaționale este alcătuită din 8 centre de tineret, 7 centre catehetice parohiale și 3 centre catehetice zonale, în total fiind vorba de 18 nuclee de copii și tineri, care funcționează la nivelul parohiilor și sunt coordonate de preoți sau profesori voluntari. „Noua încadrare reflectă mai bine atât frecvența, cât și consistența activităților cu copii și tinerii din parohii, oferind o imagine unitară și de ansamblu la nivel eparhial. Dacă în centrele catehetice parohiale și zonale activitățile sunt centrate pe cateheza săptămânală, precum și pe activitățile tradiționale – cor, pictură sau seri duhovnicești, centrele de tineret găzduiesc activități mai complexe, de genul proiectelor educaționale, campaniilor umanitare, ori poroiectelor cu caracter comunitar, susținute împreună cu voluntari din diverse domenii și în parteneriat cu școli și alte instituții de cultură locale”, a precizat părintele Mihai Ciucur. „Suntem convinși că, pe baza noii structuri, în perioada următoare astfel de centre se vor dezvolta și pe lângă alte parohii, în special pe lângă cele din mediul urban”, a mai adăguat părintele inspector.
Ordinea de zi a întâlnirii a cuprins, de asemenea, dezbaterea problemelor cu care se confruntă coordonatorii centrelor, precum și identificarea unor strategii eficiente de lucru cu tinerii, în special la nivelul catehezei săptămânale. „Toți coordonatorii de centre au subliniat necesitatea schimbării modalității de susținere a catehezelor pentru tineri, atât în ceea ce privește formatul întâlnirilor, cât și în ceea ce privește modalitatea de transmitere a învățătutilor de credință. Este nevoie, așadar, de o înnoire și o adaptare la realitățile curente în ceea ce privește pastorația tinerilor, fără a fi afectată însă partea de conținut, esența principiilor și valorilor definitorii ale Bisericii noastre”, a sublinat moderatorul întâlnirii.
În a doua parte a întâlnirii, delegații prezenți au discutat și stabilit programul activităților cu tinerii din perioada următoare, atât la nivelul rețelei de centre de tineret, cât și la nivelul Departamentului de Tineret al eparhiei. Cele mai importante proiecte pe care reprezentanții centrelor de tineret și le propun pentru ultimul trimestru al anului 2019 sunt: festivitatea de încheiere a programului Tabăra din Inima Satului – în data de 22 Octombrie, Campania umanitară „Ghetuțele lui Moș Nicolae” – în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie, precum și Reuniunea anuală a centrelor de tineret din Episcopia Caransebeșului – în data de 7 Decembrie 2019.
În paralel, tot la sediul Centrului din Moniom, a avut loc și întâlnirea de lucru a delegațiilor filialelor ATOR Banatul de Munte, care a reunit delegații de tineri din cele 5 filiale active din eparhie. Întâlnirea a fost condusă de Anita Radics – președinte ATOR Banatul de Munte, alături de Alexandru Vuc și Andra Jurca – vicepreședintele, respectiv secretarul asociației.
Discuțiile tinerilor s-au centrat pe reorganziarea filialelor, odată cu începerea noului an școlar, precum și pe programul activităților asociației din perioada următoare. „Întotdeauna este o bucurie mare atunci când ne întâlnim noi, tineri veniți din întreg Banatul de Munte, ca să discutăm, să împărtășim, să ascultăm, să lămurim și să planificăm lucruri care țin de frumoasa activitate a asociației noastre, ATOR Banatul de Munte. Astăzi au sosit la Centrul de Tineret din Moniom, locul în care a luat ființă ATOR-ul, un număr de 30 tineri, reprezentanți ai fiecărei filiale a organizației noastre de tineret și împreună am discutat, de la tânăr la tânăr, o mulțime de aspecte pe care urmează să le îmbunătățim și chiar să le punem în practică în activitatea noastră, începând din această toamnă. Am avut parte de o împărtășire și o discuție liberă, productivă și ne-am dat seama încă o dată ce lucruri frumoase pot face tinerii împreună, atunci când Hristos este în mijlocul lor”, a mărturisit Anita Radics, coordonatoarea tinerilor atoriști.
Cele mai importante proiecte ale organizației din finalul acestui an sunt: Festivalul de tradiții populare „De prin zestrea Banatului”, care va avea loc în data de 19 octombrie la Reșița, serile duhovnicești din Postul Nașterii Domnului, activitățile caritabile din perioada postului și reprezentațiile Corului ATOR Banatul de Munte, precum și organizarea „Crăciunului tinerilor”, în data de 27 decembrie, în acest an pe malul Dunării, la Moldova Nouă.
În Episcopia Caransebeșului, cu binecuvântarea și susținerea directă a chiriarhului locului, funcționează, începând cu luna octombrie 2012, o rețea de centre catehetice și de tineret, iar din vara anului 2016 Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, structuri care derulează numeroase proiecte catehetice, educaționale, filantropice și cu caracter cultural, „Tineri în Biserică” – numele programului cadru la nivel eparhial destinat tinerei generații – împlinindu-se într-o realitate concretă în viața de zi cu zi a eparhiei Banatului de Munte.