Reuniunea coordonatorilor centrelor de tineret din Episcopia Caransebeșului
22 October 2021Joi, 21 octombrie 2021, sediul Centrului de tineret din Moniom a devenit gazda întâlnirii de lucru a coordonatorilor centrelor catehetice și de tineret din Eparhia Caransebeșului, un punct important pe agnenda Departamentului de Tineret, organizată cu binecuvântarea chiriarhului locului, Preasfințitul Părinte Lucian.
Întrunirea a pus la masa de lucru preoți și dascăli, voluntari specializați în diverse domenii, care desfășoară activități cu tinerii și care, împreună, pot alcătui o agendă comună de activități cu copiii și tinerii pentru următoarea perioadă: octombrie 2021 – februarie 2022.
Cuvântul de deschidere a aparținut gazdei, părintele inspector Mihai Ciucur care a prezentat noua strategie de lucru a Biroului de catehizare a Tineretului de la nivelul Patriarhiei Române, precum și noutăți privind Concursul Național Catehetic din cadrul programului ”Hrisos împărtășit copiilor”.
Următoarea sesiune de lucru s-a desfășurat pe grupe, în scopul stabilirii obiectivelor principalelor direcții de dezvoltare strategică în ceea ce privește cateheza parohială și lucrul cu tinerii. Echipele au discutat și au pus pe tapet arii și nevoi prioritare specifice de formare a tinerilor identificate în teren, propuneri de pachete complete de formare pentru tineri, inițiative, programe și resurse necesare în formarea tinerilor, dar și în asigurarea sustenabilității programelor pentru copii și tineri. De asemenea, s-au discutat nevoile de formare a cateheților și lucrătorilor cu tinerii, precum și a familiei.
Ținând seama de misiunea Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului au fost stabilite câteva obiective în ceea ce privește viitoarea activitate a acestor centre catehetice și de tineret. Totodată, a fost structurată o agendă comună de activități cu copiii și tinerii, prin propuneri și prezentări de evenimente, proiecte, programe ale centrelor, dar și ale ATOR Banatul de Munte pentru perioada octombrie 2021 – februarie 2022.
Un moment important în cadrul întâlnirii l-a constituit prezența unei delegații din partea Fundației „Noi Orizonturi” (Orthopraxis), formată din Dana Bates – directorul executiv și fondatorul fundației și Bianca Elena Matei, psihoterapeut și director executiv Orthopraxis. Invitații au prezentat oportunitățile de programe și cursuri pentru tineret pe care conceptul educațional Orthopraxis îl pune la dispoziție pentru parohiile, centrele de tineret și școlile dornice să dezvolte activități educaționale și catehetice cu copiii și tinerii. În cadrul acestor oportunități se înscriu cluburile de tineret Credo Impact – un model de educație non-formală adaptată spațiului ortodox, implementat în mai multe eparhii din țară, inclusiv în eparhia Caransebeșului.
„Întâlnirea a fost una rodnică și binevenită, pentru că pe de o parte am avut posibilitatea să prezentăm coordonatorilor centrelor noastre de tineret direcțiile viitoare de organizare a activităților catehetice, iar pe de altă parte, am lucrat împreună la construirea unei strategii moderne, adaptată pe nevoile cateheților, ale tinerilor, dar și ale familiiilor acestora. De asemenea, ne-am concentrat pe identificarea unor modalități de creștere a sustenabilității proiectelor noastre și am avut ocazia să prezentăm agenda viitoarelor activități, atât ale Departamentului de Tineret cât și ale ATOR Banatul de Munte. Desigur, prezența invitaților noștri de la Orthopraxis a constituit elementul central al întâlnirii, pentru că suntem convinși că după această cunoaștere reciprocă vom încheia mai multe parteneriate în folosul copiilor și tinerilor din parohiile noastre”, a concluzionat părintele Mihai Ciucur, coordonator al Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului.
O întâlnire necesară și binevenită, menită să ducă mai departe misiunea responsabililor cu activitatea și îndrumarea tinerilor, în aceste vremuri de criză. Iar, truda Bisericii în a-i susține și a-i îndruma pe drumul credinței pe copiii și tinerii care, nu sunt doar viitorul, ci și prezentul Bisericii și societății, este de admirat și apreciat! Și, după cum afirma părintele inspector Mihai Ciucur, în toată această misiune cu tinerii este nevoie de încurajare, „insistând pe importanța rugăciunii care unește și întărește.” (Gabriela Șerban)