Gala „TDIS” în Episcopia Caransebeșului
29 January 2022Sâmbătă, 29 ianuarie, în Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Centrului Eparhial din Caransebeș, s-a desfășurat Gala „Taberei din Inima Satului”, un eveniment de bilanț al proiectului eparhial „Împreună pentru copiii noștri”.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a autorităților locale și școlilor partenere în organizarea TDIS 2021precum și a formatorilor și voluntarilor din cadrul proiectului.
Gala TDIS a debutat cu un moment de rugăciune și un cuvânt introductiv, rostite de părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului. În continuare, au fost vizionate materiale video despre tabără, cuprinzând știrile realizate de postul de televiziune al Patriarhiei Române, TRINITAS TV, și de postul local BANAT TV.
Evenimentul a continuat cu mesaje din partea partenerilor locali, urmate de un videoclip realizat cu imagini din cadrul taberelor, prin intermediul căruia tinerii voluntari și formatorii lor au retrăit bucuria momentelor petrecute împreună și emoțiile benefice din cadrul activităților întreprinse.
În continuare, părintele Ciucur a prezentat Agenda Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului și Calendarul TDIS pentru anul 2022, prezentarea fiind urmată de înmânarea distincțiilor pentru partenerii locali și de premierea formatorilor și voluntarilor TDIS 2021.
Părintele Mihai Ciucur a subliniat importanța implementării proiectelor misionare și educaționale ale Bisericii în comunități:
„Copiii noștri reprezintă schimbare de mentalitate și de paradigmă în ceea ce privește rolul Bisericii în viața copiilor și a tinerilor. Este principala concluzie pe care am desprins-o, după acești trei ani de zile de proiect, în cadrul acestui eveniment de bilanț, dar și de planificare pentru anul 2022, pentru că, atunci când realizăm proiecte și le implementăm, trebuie să avem dimensiunea impactului său comunitar. Am analizat, în cadrul acestei întâlniri, impactul pe care l-a avut acest proiect în județul Caraș-Severin, în Episcopia Caransebeșului, și, dincolo de roadele imediate care s-au concretizat în aceste evenimente deosebit de frumoase în comunitate, aceste tabere, pe care le-am rememorat astăzi, dincolo de impactul pe termen mediu pe care acest proiect îl are, concretizate prin aceste centre de tineret care s-au realizat în parohii și în comunități, ca urmare a acestor tabere. Spuneam că importantă este schimbarea de paradigmă, pentru că societatea, în ansamblul ei, fie că vorbim despre copii, despre părinți, dascăli sau autorități publice locale sau județene, își îndreaptă atenția tot mai mult către proiectele misionare și educaționale ale Bisericii Ortodoxe. Consider că aceasta este o premisă deosebit de importantă”.
Părintele inspector al Departamentului de Tineret din cadrul Episcopiei Caransebeșului a vorbit și despre maturitatea la care a ajuns misiunea cu tinerii în Eparhia Caransebeșului, punând în valoare importanța implicării directe în aceasta a ierarhului:
„Misiunea cu tinerii atinge, după nouă ani de misiune în Episcopia Caransebeșului, un nivel de maturitate și se creează premisele unei strategii de ordin pastoral-misionar cu tinerii foarte eficiente și rodnice în Eparhia Banatului Montan. Prezența și implicarea directă a ierarhului este extrem de importantă și ne bucurăm că suntem privilegiați pentru că Părintele nostru Episcop a făcut din această pastorație a tinerilor o prioritate în Episcopia Caransebeșului. Drept dovadă este această organizație de tineri a Bisericii, ATOR Banatul de Munte, care funcționează începând de anul trecut cu binecuvântarea și cu ascultarea directă a ierarhului nostru, pentru care nu putem decât să îi fim recunoscători”.
În încheiere, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a adresat un mesaj de mulțumire și încurajare tuturor celor implicați în proiectul eparhial „Împreună pentru copiii noștri”, subliniind importanța implicării Bisericii în formarea tinerilor din toate comunitățile eparhiei.