Ziua Tineretului Ortodox în Episcopia Caransebeșului
4 February 2022Miercuri, 2 februarie, de Ziua Internațională a Tineretului Ortodox, membrii Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte au organizat o serie de reuniuni, în județ, în scopul de a sărbători așa cum se cuvinte ziua dedicată lor, tinerilor ortodocși de pretutindeni.
Astfel, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, două reuniuni ale atoriștilor au avut loc în colțuri diferite ale Eparhiei – una la Oravița, iar cealaltă la Mal, pe Valea Bistrei. În total, la cele două întâlniri au luat parte un număr de aproximativ 60 de tineri, proveniți atât din localitățile care au găzduit activitățile, cât și din alte zone imediat învecinate.
La Oravița, participanții la întâlnire au fost elevi ai Liceului Teoretic „General Dragalina” din Oravița, tineri care, în vara anului 2021 au fost beneficiari sau voluntari în cadrul programelor educaționale eparhiale „Tabăra din Inima Satului”, respectiv „Tabăra din Inima Familiei”. Reuniunea a avut loc la sediul Centrului de Tineret „Adormirea Maicii Domnului” și a debutat cu un scurt moment de rugăciune, urmat de un atelier de comunicare și lucru în echipă, susținut de George Lăpădat, vicepreședinte al Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte. În același timp, cei prezenți au rememorat cele mai frumoase amintiri și momente pe care le-au trăit, împreună, în vara anului 2021, deschizându-se, totodată, perspective pentru noi activități de voluntariat, prin ATOR Banatul de Munte, cu și pentru copiii și tinerii din zona Oraviței. La întâlnire a fost prezentă și conducerea liceului gazdă, prin participarea doamnei director Alideia Țepeneu, cea care sprijină toate activitățile și proiectele extrașcolare ale elevilor, dovedindu-se a fi deschisă spre a primi și a sprijini pe mai departe acțiunile ATOR Banatul de Munte în oraș. Un efect imediat apărut, de pe urma întâlnirii de la Oravița, l-a reprezentat, așadar, alăturarea liceului de activitățile filialei, ATOR Oravița, stabilindu-se, între școală și locul de voluntariat al tinerilor, care este în Biserică, o frumoasă colaborare.
Pe Valea Bistrei, în Parohia Mal, prezenți la întâlnire au fost tineri din mai multe sate învecinate, aceștia manifestându-și deschis dorința de a se alătura și a pune bazele unei filiale mai active și mai numeroase – ATOR Valea Bistrei. Întâlnirea a avut ca și scop principal cunoașterea tinerilor care s-au alăturat foarte recent acestei misiuni dedicată juniorilor Eparhiei Caransebeșului, cei prezenți având ocazia, totodată, să afle mai multe despre organizația în care doresc să intre și despre multitudinea de activități în care se pot regăsi. Reuniunea a debutat, de asemenea, cu un moment de rugăciune, în prezența părintelui Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, și părintele Ionel Popa, parohul enoriei gazdă și îndrumătorul tinerilor de la Mal. În cele ce au urmat, activitatea a fost moderată de către Anita Radics, președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, care a purtat un dialog deschis de cunoaștere cu cei prezenți, voluntarii însoțitori organizând jocuri de echipă în folosul apropierii celor prezenți, unii de ceilalți. După reușita activităților de cunoaștere, cei prezenți au avut ocazia să adreseze mai multe întrebări cu privire la ATOR Banatul de Munte și să primească atât răspuns, cât și invitația de a se alătura organizației și evenimentelor, proiectelor și tuturor activităților derulate cu și pentru creșterea, formarea, învățarea și apropierea tinerilor de Biserică. Totodată, la finalul întâlnirii, părintele Mihai Ciucur a transmis un cuvânt de suflet, încurajându-i pe toți cei prezenți să se alăture Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.
Cu privire la întâlnirea de la Oravița, Lucia Roșca, unul dintre cei mai activi voluntari ai organizației de tineret, mărturisește: „Am avut parte de o întâlnire minunată, despre care, încă de la început ne-am propus să fie una ziditoare, să ajute la conturarea unui nou început pentru zona noastră. Implicarea fiecăruia în ceea ce a însemnat vara TDIS a anului 2021, a dus, astfel, la reunirea unui grup frumos de tineri, fie ei voluntari sau foști participanți în taberele noastre”.
Tot de la Oravița, Denis Popa, tânăr un lider în rândul elevilor și voluntarilor zonei, povestește: „Întâlnirea desfășurată în 2 februarie a fost un eveniment extrem de important, atât pentru tinerii participanți ai taberei TDIF Oravița, care au fost prezenți la ea, cât și pentru voluntarii ATOR BM care învață la Liceul Teoretic General Dragalina, dar și pentru cei care au luat pentru prima dată contact cu asociația. Mi-a plăcut foarte mult activitatea pe care am făcut-o, deoarece a ajutat foarte mult la îmbunătățirea lucrului în echipă și a comunicării între noi, atmosfera de la centru fiind una foarte plăcută. De asemenea, prezența doamnei director a fost extrem de importantă deoarece am marcat începutul unor activități la liceul nostru și suntem siguri că ne va sprijini și că vom face lucruri frumoase împreună”.
De la Mal, Claudia Rusu, voluntară în ATOR Banatul de Munte, care a descoperit recent frumusețea trăirii tinereții în Biserică, transmite: „Ziua de astăzi a fost una plină de surprize, de la copiii plini de curiozități văzute doar în ochii lor, ascunse după timiditatea care vine odată cu apariția într-un grup nou, până la primirile călduroase din partea tuturor. Este și suntem un nucleu în formare, dar din care sunt sigură ca o sa iasă ceva fantastic. Veți auzi mult de noi!”.
Proaspăt intrată în organizația de tineret a Episcopiei Caransebeșului, Mihaela Roi, tot în urma întâlnirii de la Mal, ne povestește: „Pentru mine, întâlnirea din 2 Februarie – Ziua Tineretului Ortodox în Parohia Mal – a fost un prilej de a cunoaște tineri noi. Ne-am rugat împreună, am împărtășit lucruri despre noi, am făcut diverse jocuri prin care ne-am putut cunoaște mai bine și am cooperat, ca o adevărată echipă. M-am simțit ca într-o familie. Fiecare tânăr din ATOR te înțelege, poți comunica deschis, fără rușine sau teama de a fi judecat, poți împărtăși diferite situații de viață și simți că toată lumea e alături de tine. A fost și un moment emoționant în care voluntarii din Valea Bistrei au mărturisit de ce s-au înscris în asociație, spunând că viața lor s-a schimbat în bine, de când au intrat în ATOR și acest lucru m-a ajutat să îmi dau seama că asociația aceasta este locul unde fiecare tânăr ortodox are ocazia sa se descopere și să Îl descopere și să se apropie de Dumnezeu! M-am bucurat ca am fost prezentă și a însemnat mult aceasta întalnire pentru mine!”.
Întâlnirile care au avut loc la Oravița și Mal, cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului Ortodox, au însemnat doar începutul unei serii de activități organizate de către ATOR Banatul de Munte în județ, asociația propunându-și, în acest an, prin aceste evenimente și reuniuni, să îi ajute pe tinerii și copiii dornici să își găsească un loc atât în organizație, cât și în centrele de tineret, în care să poată crește și să se poată dezvolta frumos, descoperindu-L și cunoscându-L, totodată, pe Dumnezeu și Biserica Sa, în care se întâmplă toate aceste lucruri frumoase.