Intensificarea misiunii cu copiii și tinerii – o prioritate în Episcopia Caransebeșului
2 March 2022Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Centrului eparhial din Caransebeș a găzduit luni 28 februarie 2022 două întâlniri de lucru, ambele prezidate de către Preasfințitul Părinte Lucian, care au avut ca scop stabilirea și prezentarea strategiei Departamentului misionar și activități cu tinerii al Episcopiei Caransebeșului pentru perioada 2022-2026.
Întâlnire de lucru cu reprezentanții preoților din eparhie
La prima reuniune, alături de Preasfințitul Părinte Lucian, episcopul Caransebeșului, s-au aflat părinții protopopi, coordonatorii cercurilor pastoral-misionare din eparhie, precum și o delegație din partea ATOR Banatul de Munte.
În debutul întâlnirii, părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret și moderatorul întâlnirii, a prezentat concluziile și deciziile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în urma Congresului ”Hristos împărtășit copiilor”, organizat în toamna anului 2021. În cadrul acestui punct, părintele inspector a prezentat viziunea, misiunea și valorile Biroului de catehizare a tineretului de la niveul Patriarhiei Române, precum și cele cinci direcții strategice de acțiune, stabilite la nivel național.
În continuare, a fost prezentat raportul de cercetare al studiului sociologic cantitativ realizat la nivel eparhial în perioada noiembrie – decembrie 2021, în cadrul căruia peste 200 de preoți din eparhie au răspuns la un chestionar privind participarea tinerilor la sfintele slujbe, sugestii privind organizarea catehezei parohiale, precum și modalități prin care poate fi sprijinită activitatea catehetică din parohii.
Pornind de la concluziile studiului sociologic derulat în eparhie, sub îndrumarea părintelui episcop, au fost luate mai multe decizii de natură organizatorică privind intensificarea activității catehetice la nivelul eparhiei Caransebeșului. Astfel, au fost stabiliți responsabilii cu cateheza parohială la nivelul fiecărui protopopiat și a fost alcătuit un grup de cateheți la nivel eparhial, format din preoți cu experiență și abilități în lucrul cu tinerii, dar și din profesori de religie și tineri de la ATOR Banatul de Munte. În cadrul discuțiilor cu părinții protopopi a fost realizată centralizarea parohiilor care organizează cateheze în cadrul Concursului național catehetic „Rugăciunea în viața mea”, dedicat Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului.
Tot în cadrul întâlnirii a fost prezentată Agenda Departamentului de Tineret pentru anul 2022, fiind evidențiate principalele proiecte catehetice, educaționale și misionare din acest an. Dintre acestea, amintim: programul de rugăciune desfășurat în cele șapte filiale ale ATOR Banatul de Munte (Paraclisul Maicii Domnului săvârșit în șapte parohii, cu participarea tinerilor din respectivele filiale), programul Luna pentru viață 2022 (care are ca și punct culminant Marșul pentru viață 2022), precum programul eparhial „Împreună pentru copiii noștri”, în cadrul căruia s-au înscris deja 18 comunități locale din tot județul Caraș-Severin.
S-a stabilit, de asemenea, ca în perioada următoare să crească numărul parohiilor care organizează activități catehetice cu copiii și tinerii, precum și modalitățile prin care preoții care sunt implicați în aceste activități să fie sprijiniți și stimulați. Astfel, se dorește ca numărul centrelor de tineret, catehetice și filialelor ATOR Banatul de Munte să crească de trei ori, de la 23 de nuclee în prezent, până la aproximativ 70 până la finalul perioadei pentru care s-a conturat strategia, respectiv anul 2026. De asemenea, pentru preoții implicați în activitatea catehetică, se dorește organizarea unor cursuri de formare și traininguri în lucrul cu tinerii, în perioada imediat următoare.
„A fost o întâlnire foarte necesară și foarte rodnică, pentru că, plecând de la realitățile din teren, concretizate în cadrul cercetării noastre sociologice, au fost luate decizii importante privind bunul mers și buna organizare a Departamentului de tineret. Ne-am bucurat foarte mult de prezența ierarhului în mijlocul nostru, cel care, în baza experienței pastorale și a viziunii strategice pe care le-a dobândit în cei 16 ani de slujire la Caransebeș, ne-a îndrumat să luăm cele mai eficiente hotărâri privind reorganizarea Biroului de catehizare a tineretului, dar și privind activitățile propriu-zise cu copiii și tinerii”, a subliniat părintele inspector Mihai Ciucur.
Delegația ATOR Banatul de Munte în dialog cu ierarhul
Tot luni, 28 februarie, în a doua parte a zilei, o delegație a tinerilor de la ATOR Banatul de Munte, condusă de Anita Radics și George Lăpădat – președintele, respectiv vicepreședintele asociației, însoțită de părintele inspector Mihai Ciucur, a fost primită de către părintele episcop Lucian, în cadrul unei întâlniri de lucru care a avut ca scop îndrumarea și sprijinirea de către ierarh a principalelor proiecte pe care tinerii și le propun în acest an.
Au participat la întâlnire reprezentanți ai tinerilor din filialele: Reșița, Caransebeș, Valea Bistrei, Valea Cernei, Oravița și Măureni, precum și delegați de la toate cele cinci sectoare de activitate ale organizației, respectiv: Comunicare și mass-media, Relații externe și misiune, Pelerinaje și drumeții, Social-filantropic și Conferințe și ateliere online.
Pe ordinea de zi a întâlnirii s-a aflat, în primul rând, prezentarea situației din filialele asociației, dar și stabilirea programului pentru perioada următoare. La nivelul filialelor Caransebeș, Valea Bistrei, Valea Cernei și Oravița s-au stabilit locațiile care vor găzdui activitățile cu tinerii, urmând ca la Reșița, în perioada următoare, să fie inaugurat sediul ATOR Banatul de Munte. De asemenea, a fost completată agenda de lucru a asociației pentru perioada următoare și s-a luat în discuție organizarea Zilelor ATOR Banatul de Munte, în perioada 18-20 iulie 2022, când se împlinesc 6 ani de la înființarea asociației și este prăznuit și ocrotitorul tinerilor ortodocși din Banatul de Munte, respectiv Sf. Proroc Ilie Tesviteanul.
În finalul întâlnirii, tinerii au dăruit ierarhului un panou conținând 16 fotografii de la diverse activități comune, cu ocazia împliniri celor 16 ani de arhipăstorire la Caransebeș, iar trei dintre atoriștii prezenți, în frunte cu Anita Radics – președintele asociației, au fost felicitați cu ocazia zilelor de naștere, pe care și le aniversează, fiecare, în aceste zile.
Întâlnirea de lucru a tinerilor cu ierarhul lor face parte din strategia misionară cu tinerii pe care eparhia Banatului de Munte o are în a încuraja implicarea și eforturile tinerilor de susținere a activităților cu caracter duhovnicesc, cultural-artistic, educativ și social ale Bisericii din Caraș-Severin. În prezent, ATOR Banatul de Munte numără aproximativ 120 de membri cu vârste între 14 și 24 ani de pe întreg cuprinsul eparhiei și funcționează în cadrul Departamentului de tineret, sub ascultarea ierarhului ca și asociație cu organizare proprie, în conformitate cu Statutul de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române.