Activități catehetice cu copiii și tinerii din Protopopiatul Băile Herculane
15 April 2022Joi, 14 aprilie, au avut loc, la Bozovici și Băile Herculane, două activități catehetice la care au participat aproximativ 50 de copii și tineri din 9 parohii de pe raza Protopopiatului Băile Herculane, în cadrul programului „Hristos împărtășit copiilor”, derulat prin Biroul de Catehizare a Tineretului de la nivelul Episcopiei Caransebeșului.
Prima întâlnire a avut loc în biserica „Înălțarea Domnului” din Bozovici, unde s-au reunit copii și tineri din Valea Almăjului, respectiv de la parohiile: Bozovici, Eftimie Murgu, Bănia și Șopotu Nou, alături de preoții din aceste parohii.
Evenimentul a debutat cu o slujbă de mulțumire oficiată de părintele Mihai Ciucur – inspector eparhial în cadrul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, alături de părintele paroh Ion Cherescu și de părintele Nicolae Băcilă, responsabil cu cateheza parohială la nivelul Protopopiatului Băile Herculane. După momentul de rugăciune, delegatul Centrului eparhial a susținut o cateheză tematică având în centrul său milostenia și iubirea aproapelui, după vizionarea uni film tematic, inspirat din Evanghelia după Matei, capitolul 25, verstele 31-44.
După activitatea catehetică a urmat un moment festiv, în cadrul căruia grupele catehetice de la cele 4 parohii participante au primit diplome și premii constând în cărți și obiecte bisericești din partea Episcopiei Caransebeșului și a Protopopiatului Băile Herculane, reprezentat de părintele protopop Iosif Frenț.
În cea de-a doua parte a zilei, un eveniment similar s-a desfășurat în sala de festivități a Protopopiatului Băile Herculane, care a reunit aproximativ 25 de copii și tineri din parohiile: Mehadia, Domașnea, Mehadica, Verendin și Băile Herculane, însoțiți de preoții și profesorii coordonatori.
Întâlnirea a debutat cu o slujbă de mulțumire săvârșită de părintele inspector Mihai Ciucur, urmată de o activitate catehetică centrată pe un dialog duhovnicesc, similar celui de la Bozovici. În finalul întâlnirii, delegațiile tuturor celor cinci parohii participante au primit premii constând în diplome și cărți cu conținut moral-duhovnicesc, iar părintele Mihai Ciucur a purtat un dialog cu voluntarii ATOR Banatul de Munte din zona Văii Cernei, centrat îndeosebi pe activitățile desfășurate în cadrul programului TDIS 2022.
Cele două activități de astăzi, din Protopopiatul Băile Herculane, sunt parte a proiectului catehetic al Patriarhiei Române dedicat Anului omagial al rugăciunii, respectiv „Rugăciunea în viața mea” și au avut, pe de o parte, scopul de a reuni într-o activitate grupele catehetice active din acest protopopiat și, pe de altă parte, de a oferi premii de participare și daruri copiilor și preoților implicați în acest proiect. A fost, de asemenea, un foarte bun prilej de a cunoaște și dialoga cu tineri din parohii în care activitățile noastre sunt la început de drum, existând premisa derulării unor activități constante și consecvente la nivelul Protopopiatului Băile Herculane. De altfel, o dată cu aceste întâlniri, a fost alcătuit un program de activități cu tinerii, care se vor desfășura, prin rotație, în toate parohiile implicate în proiect de pe cuprinsul celor două centre pastoral-misionare din cadrul protopopiatului”, a subliniat coordonatoul Departamentului de Tineret al eparhiei, părintele Mihai Ciucur.
Astfel de activități, desfășurate cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, vor continua cu o frecvență lunară în Protopopiatul Băile Herculane, pe baza unei tematici și a unui concept catehetic pus la dispoziție de Biroul de catehizare a tineretului din cadrul eparhiei Banatului de Munte.