Evenimente aniversare, la împlinirea celor 6 ani de activitate a ATOR Banatul de Munte
23 July 2022În perioada 18-20 iulie, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a organizat un eveniment aniversar, dedicat împlinirii celor șase ani de activitate a organizației de tineret, în Episcopia Caransebeșului.
La evenimentul intitulat „Zilele Voluntarilor în Banatul de Munte” au fost prezenți un număr de 70 de tineri din mai multe zone ale județului Caraș-Severin, membri ai asociației, care, timp de trei zile, au participat la un program intens și productiv de activități. Scopul acestui eveniment, organizat cu sprijinul Primăriei Reșița, a avut ca scop promovarea și cunoașterea, de către tineri, a municipiului de pe Bârzava, precum și interacțiunea acestora cu localnicii și aflarea istoriei orașului. Totodată, un alt scop a fost și întărirea legăturilor existente între tinerii prezenți, apropierea acestora de Hristos, într-un mod tineresc și simplu, dar și încurajarea implicării acestora în comunitate și dezvoltarea și promovarea ei.
Astfel, sărbătoarea tinerilor voluntari a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, în biserica din Moniom, sat care este considerat „Betleemul ATOR-ului”, întrucât, în urmă cu 6 ani, întâlnirea de constituire a organizației a avut loc la Centrul de Tineret Moniom, în prezența a 16 membri fondatori.
Activitățile care au marcat în continuare ziua aniversară de 18 iulie, pe lângă Sfânta Liturghie, au mai fost cele care au avut ca scop principal interacțiunea tinerilor cu Reșița, în mod direct. Prin participarea celor 70 de voluntari ai asociației, la care s-au adăugat 33 de tineri din Republica Moldova, prezenți în oraș printr-un proiect distinct al Primăriei Reșița, atoriștii au organizat un Treasure Hunt Urban, care a presupus atingerea unui anumit număr de obiective de împlinit, în Reșița, obiective care au vizat atât cunoașterea, dar și promovarea acestuia. Întregul traseu, care s-a întins pe o durată de trei ore, s-a încheiat în Centrul Civic, acolo unde toți cei 100 de tineri, din Caraș-Severin și Republica Moldova, au întins hora mare, românească, în semnul unității tuturor.
Ziua de 18 iulie s-a încheiat cu un foc de tabără, organizat „deasupra orașului”, la stema UCM Reșița, unde voluntarii au așteptat grupurile de tineri care au avut ocazia să interacționeze cu câteva personalități ale municipiului – Mădălina Chiosa, viceprimar al Reșiței, Cristian Chioncel, profesor universitar în cadrul Centrului Universitar „Babeș-Bolyai” din Reșita; Liubița Raichici, poet și om de cultură; Cornelia Dunăreanu, director al Banat Media; Dan Liuț, director al Casei de Cultură din Bocșa și promotor al tradițiilor și obiceiurilor populare din Banatul de Munte, precum și părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al Eparhiei. Fiecare dintre cei prezenți a transmis câte un mesaj scurt tuturor, pe diferite teme propuse și care au avut rolul de a-i încuraja în creșterea, formarea lor personală, dar și implicarea în comunitate și păstrarea valorilor și a tradițiilor moștenite din neam.
În ziua de 19 iulie au fost organizate o serie de activități de echipă, pentru tinerii atoriști, care au fost urmate de o conferință duhovnicească, susținută de părintele arhimandrit Casian Rușeți, duhovnicul Mănăstirii „Naștrea Sf. Ioan Botezătorul” din Poiana Mărului. Conferința a avut loc la Catedrala „Schimbarea la Față”, din Govândari, purtând tematica „Ce fel de creștinism trăim astăzi?”. În urma scurtei prelegeri, susținute de părintele Casian, despre creștinismul trăit al zilelor noastre și al altor timpuri, invitatul a răspuns multor întrebări adresate de către tineri și care vizau diferite curiozități ale lor despre trăirea unei vieți creștinești și despre aflarea unei căi de mijloc.
La finalul zilei de 19 iulie, toți tinerii participanți s-au aflat la Mănăstirea „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul”, unde au participat la slujba privegherii, oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în cinstea ocrotitorului lor spiritual. Totodată, evenimentul s-a încheiat în data de 20 iulie, cu participarea atoriștilor la Sfânta Liturghie Arhierească, de asemenea la Mănăstirea ocrotită de Sfântul Proroc Ilie.
Totodată, în contextul evenimentelor aniversare, prilejuite de cei șase ani de activitate a ATOR Banatul de Munte, au fost organizate și o serie de workshop-uri, sub denumirea „Tineri voluntari pentru comunitate”, pe trei tematici diferite, care au vizat, pe de-o parte, identificarea tendințelor, a nevoilor și problemelor în lucrul cu tinerii, dar și gândirea unor modele de activități de bune practici în lucrul cu aceștia, care vor avea ca și finalitate tipărirea unei broșuri cu aceste exemple de activități care vor putea fi implementate la nivelul județului Caraș-Severin, din toamna acestui an. Workshop-u a fost organizat cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin.
MĂRTURII ALE PARTICIPANȚILOR:
„ATOR Banatul de Munte m-a învățat să iubesc, să cooperez, să rămân unit și m-a ajutat să mă apropii de Dumnezeu și mai mult decât am fost. Am învățat în aceste 3 zile cât poate nu învăț într-o lună, și asta doar cu ajutorul si voia lui Dumnezeu.
Eu cred că acest proiect a fost gândit la cote maxime de oameni minunați. Mă bucur foarte mult că am devenit voluntar. Mi-am dorit să devin voluntar în momentul în care am văzut, în tabăra noastră de la Bocșa, că voluntarii s-au implicat foarte mult și chiar și-au dorit ceva de la noi, să iasă totul bine. Mi-am dat seama că așa mă pot apropia și mai mult de Dumnezeu. Pentru mine au însemnat foarte mult aceste 3 zile, chiar dacă a fost și oboseală. Am cunoscut multe persoane, în doar 3 zile, și mi-am dat seama că locul meu chiar este aici, în ATOR BM. Am amintiri pe care nu le voi uita cu siguranță, 3 zile pline de emoții, de bucurii, experiențe. Vreau să mulțumesc în special persoanei care mi-a trimis invitația, pentru că asta a contat foarte mult pentru mine. Consider că am învățat de la fiecare voluntar câte ceva și sper ca în viitor la rândul meu, să pot să învăț și eu pe cineva”, mărturisește Angelo Ababei, din Bocșa.
„Îi sunt recunoscătoare Domnului că am putut ajunge la zilele ATOR BM și că mi-a dat șansa de-a participa la activități alături de acești tineri. În aceste trei zile m-am simțit minunat, oboseala nu o mai simțeam din pricina bucuriei pe care o avem de fiecare dată când eram alături de ceilalți voluntari. Am cunoscut oameni noi și asta mă bucură foarte mult, dar și faptul că am văzut locuri noi și am aflat multe povești. Mulțumesc pentru tot, a fost o experiență de neuitat, în care mi-am făcut multe amintiri frumoase!”, spune Corina Pintilii, din Potoc.
„Aceste 3 zile m-au învățat cât de ușor este sa îți faci prieteni, cât de multă iubire poate să aibă Dumnezu pentru noi și cum te poți bucura din cele mai mici lucruri. Chiar dacă aceste zile au fost obositoare pentru unii dintre noi, am simțit puternica fericire pe care nu am mai avut ocazia să o experimentez, în ultimul. Am învățat să am mai multă încredere în mine însămi și să fiu mai curajoasă. Am întâlnit unele dintre cele mai faine persoane și mă bucur foarte mult să fac parte ATOR BM”, povestește Miriana Nicola, din Oravița.
„Zilele ATOR BM… Un amalgam de emoții și experiențe, trăite de mine, în doar 3 zile. Mă bucur că am avut ocazia să particip la acest eveniment de neuitat. Am avut ocazia să cunosc oameni minunați, chiar și oameni din afara țării. Au fost 3 zile pline de sens, de culoare și de bucurie”, adaugă Cătălina Fiat, din Caransebeș.
„ATOR BM nu e doar ATOR BM. ATOR BM e casa fiecărui suflet implicat. De fiecare dată când plec de aici, știu că, atunci când mă întorc, găsesc tot ce am lăsat și tot ce vom mai aduce noi, în cele ce urmează. Asta am simțit că suntem zilele astea. Mă bucur că am putut ajunge, că am cunoscut și mai mulți oameni minunați și că am mai scris împreună o pagină de amintiri, în familia…noastră!”, mărturisește Ioana Condruț, din Glimboca.
„Asociația aceasta este ca a doua mea casă și o spun din toată inima. De fiecare dată când ajung aici, simt că am făcut cea mai bună alegere pe care o puteam face vreodată. Aici m-am descoperit pe mine și o parte a mea care nu credeam că există. Mă bucur că am ajuns aici și că am petrecut aceste zile cu acești tineri. Mă bucură faptul că am reușit să îmi fac prieteni noi, povestesc mereu despre ei și voi povesti în continuare din suflet despre ATOR BM”, ne spune Dana Vișan, din Oțelu Roșu.
„Pentru mine, au fost trei zile de neuitat, am legat prietenii pe care le voi păstra în inima și sufletul meu de copil. Sunt recunoscătoare că am avut ocazia de a participa la acest eveniment, a fost o experiență frumoasă și am rămas cu multe amintiri speciale și trăiri care nu se vor stinge”, concluzionează și Diana Mărgan, din Măureni.
Evenimentele dedicate aniversării celor șase ani de activitate a organizației reprezentative de tineret, a Eparhiei Banatului de Munte, au fost organizate cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.