Rugăciune, prietenie și mângâiere în Parohia Verendin
16 September 2022Un grup de tineri, membri ai ATOR Banatul de Munte, conduși de părintele Mihai Ciucur de la Departamentului de Tineret al Eparhiei Caransebeșului s-a aflat joi, 15 septembrie 2022, în Parohia Veredin, Protopopiatul Băile Herculane.
Misiunea tinerilor atoriști la Verendin, desfășurată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost prilejuită de împlinirea unui an de la trecerea la cele veșnice a lui Ionuț Petrică Mutașcu din localitate, un tânăr pentru care tinerii de la ATOR Banatul de Munte s-au implicat într-o campanie de strângere de fonduri în primăvara anului 2021, într-o perioadă în care acesta se afla la tratament în străinătate, iar familia sa avea nevoie de sprijin.
În ciuda faptului că Ionuț a trecut la Domnul cu un an în urmă, la doar 15 ani, prietenia tinerilor atoriști cu familia acestuia a continuat în ultimul an de zile, demonstrând încă o dată că dragostea pentru semeni se prelungește, prin rugăciune și slujbe de pomenire, dincolo de mormânt.
La primele ore ale dimineții, în biserica parohială din Verendin, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, prilejuită de praznicul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului. Sfânta slujbă a fost săvârșită de către părintele inspector Mihai Ciucur, alături de părintele paroh Solomon Sârbu, iar răspunsurile la strană au fost date de către tinerii atoriști. La slujbă au fost prezenți numeroși elevi de gimnaziu de la școala din localitate, însoțiți de cadrele didactice din sat. În cuvântul de final, delegatul Centrului eparhial, a subliniat importanța păstrării de către copii a valorilor înaintașilor lor, precum și necesitatea cunoașterii și urmării voii lui Dumnezeu în viața noastră, ca și condiție a moștenirii Împărăției Cerurilor. La final, părintele inspector a dăruit fiecărui copil prezent câte un exemplar din Catehismul pentru elevi și copii, cu îndemnul de a-l parcurge în scopul înțelegerii mai bine a învățăturii de credință a Bisericii noastre.
După Sfânta Liturghie, a fost săvârșită sfințirea crucii de la mormântul lui Ionuț Petrică și a fost săvârșită slujba Parastasului, alături de familia lui Ionuț și în prezența unu număr mare de credincioși din comunitate. De asemenea, răspunsurile de la slujba de pomenire au fost date de către tinerii de la ATOR, care au asigurat familia tânărului mutat la ceruri că vor rămâne și pe mai departe alatăuri de ei, iar Ionuț va rămâne în rugăciunile lor și pe mai departe.
„Am poposit duhovnicește la Verendin, cu binecuvântarea ierarhului nostru, atât pentru a aduce un strop de mângâiere familiei greu încercată de pierderea fiului lor la anii adolescenței, dar și pentru a impulsiona și încuraja activitățile cu copiii și tinerii din parohie. Mulțumim dascălilor de la școala din localitate, precum și părinteleui paroh care au făcut posibilă prezența unui număr mare de copii la Sfânta Liturghie, deși ne-am aflat într-o zi de peste săptămână”, a subliniat părintele Mihai Ciucur.
La rândul său, Anita Radics, președintele ATOR Banatul de Munte, a mărturisit că „deși nu l-am întâlnit niciodată personal pe Ionuț, simțim că s-a legat o prietenie frumoasă între noi. Familia sa a rămas alături de noi, fiind alături unii de ceilalți, în ultimul an de zile, în diverse contexte. Dumnezeu să îl odihnească și să îl așeze în Împărăția Sa pe Ionuț Petrică”.