„Tinerii și Maica Vieții” la Măureni
18 September 2022Câteva zeci de tineri proveniți de la centrele de tineret din Bocșa, Berzovia și Măureni, dar și de la ATOR Banatul de Munte Reșița, s-au reunit vineri, 16 septembrie, în biserica parohială de la Măureni pentru a participa la Paraclisul Maicii Domnului, săvârșit în cadrul programului eparhial „Tinerii și Maica Vieții”, program dedicat Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului.
Slujba a fost săvârșită de către un sobor de preoți format din: părintele Mihai Ciucur de la Departamentul de Tineret al eparhiei, alături de părintele Aurel Radics de la Măureni, părintele Petrică Ghimboașă de la Berzovia, părintele Valentin Costea de la Bocșa și părintele profesor Flavius Brie. Răspunsurile au fost date de către tinerii prezenți, iar la finalul slujbei părintele Mihai Ciucur a transmis câteva îndemnuri și sfaturi duhovnicești adresate în special tinerilor, dar și celorlalți credincioși prezenți.
„Scopul central al acestor slujbe ale Paraclisului Maicii Domnului săvârșite în mai multe zone ale eparhiei este, în primul rând, în mod firesc, exersarea de către tineri a deprinderii de a se ruga împreună și de a participe la sfintele slujbe din biserici. Dar, în același timp, ele sunt și prilejuri de catehizare a tinerilor, în sensul unei înțelegeri mai profunde a învățăturii de credință a Bisericii noastre și a unei implicări mai active a acestora în viața liturgică din parohii. Nu în ultimul rând, participarea la sfintele slujbe a copiilor și tinerilor proveniți din mai multe localități reprezintă o modalitate de întărire în comuniune a nucleelor de tineri de pe lângă parohii, concretizate fie în centre de tineret, fie în filiale ale ATOR Banatul de Munte”.
Seara duhovnicească închinată Maicii Domnului s-a încheiat cu o gustare oferită de parohia gazdă, precum și cu un dialog pe care părintele Mihai Ciucur l-a purtat cu tinerii prezenți despre modalitățile concrete de organizare a activităților cu tinerii din zona Bocșa-Măureni.
„Am simțit multă căldură și liniște sufletească la slujba Paraclisului. M-au bucurat foarte mult momentele în care am fost cu toții în strană, am cântat și ne-am rugat împreună. Cu siguranță a fost o seară de neuitat, deoarece am fost în cel mai bun loc în care puteam fi, în locul în care Dumnezeu și Maica Domnului m-au chemat” , a mărturisit Teodora Brie din Bocșa, voluntară a Centrului de Tineret Măureni și membră a ATOR Banatul de Munte.
Întâlnirea a fost organizată de către Parohia Măureni și Centrul de Tineret „Sf. Ier. Nicolae” din localitate și s-a desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Următoarea întâlnire de acest fel se va desfășura la Oravița în data de 30 septembrie și va reuni tineri de pe Valea Carașului, membri ai centrelor de tineret zonale, ai filialei Oravița a ATOR Banatul de Munte, precum și participanți la taberele organizate în această vară în cadrul programului „Împreună pentru copiii noștri”.
Proiectul catehetic „Tinerii și Maica Vieții” propune 7 întâlniri în rugăciune, în 7 zone diferite ale eparhiei în scopul consolidării misiunii cu tinerii la nivelul parohiilor și este desfășurat cu sprijinul voluntarilor de la ATOR Banatul de Munte și a preoților coordonatori ai centrelor de tineret.